1. ANIMAŢIA SOCIO-EDUCATIVĂ

animatia socio-educativa.jpg

Animația socio-educativă este o metodă care dezvoltă capacitățile expresive, relaționale, de întrajutorare și inovație socială, educative și culturale, precum şi abilităţile de comunicare interculturală atât în rândul persoanelor/indivizilor, cât și a grupurilor. Acest lucru este posibil prin activitățile organizate în diferite contexte, altfel spus în toate acele locuri unde este posibilă favorizarea întâlnirii între persoane sau între grupuri și dezvoltarea capacităților de implicare și participare activă la viața publică, dar și favorizarea proceselor de dezvoltare personală și autocunoaștere, integrare socială și culturală. Concluzionăm astfel că relaționarea între participanți se face prin intermediul activităţilor de tip social, cultural, fizic şi sportive.

Obiective de învățare: Pe langă caracterul educativ, inovator şi social, obiectivele de învățare generale ale animației socio-educative, indiferent de publicul asupra căruia se intervine, sunt cele de socializare, de reglare socială, de culturalizare, constientizare a identității umane şi a aparteneței la Uniunea Europeană, dezvoltarea respectului pentru drepturile omului etc.

Rezultatele și impactul metodei: Animația socio-educativă „lucrează” în primul rând autonomia beneficiarului, învățându-l să îşi controleze comportamentul, ajutându-l să gândească în avans şi să acționeze pentru a atinge o acțiune planificată în timp. Totodată participantul învață să colaboreze, să empatizeze, să facă față provocărilor din viaţa de zi cu zi în mod spontan şi creativ şi să acționeze în modul potrivit, la momentul potrivit.

Categorii de jocuri de animație socio-educativă:

Jocuri de prezentare – permit un prim contact şi o apropiere, respectiv cunoașterea numelor participanților, ale unor caracteristici.

Jocuri de comunicare - stimulează comunicarea între participanți și urmăresc crearea unui proces de comunicare poliplanic în grupul în care, de regulă, se stabilesc niște roluri fixe. Aceste jocuri tind să creeze un mediu favorabil ascultării active și comunicării verbale și totodată să stimuleze comunicarea nonverbală (expresii, gesturi, contact fizic, priviri etc.), pentru a iniția noi moduri de comunicare. Dinamica acestora este diversă, iar realizarea jocurilor în diferite momente poate aduce multe experiențe noi grupului.

Jocuri de cooperare – prin intermediul lor se examinează mecanismele jocurilor competitive, creând un mediu destins şi favorabil cooperarii de grup, cu accent pe coordonarea miscărilor pentru realizarea unei activităţi.

Jocuri de energizare - determină o stare sau creează atmosferă, introduc un subiect într-un mod plăcut, dinamic şi alert.

Jocuri de cunoaștere - Sunt destinate cunoașterii reciproce a participanților din cadrul unei activități.

Jocuri de afirmare şi integrare în grup - se bazează pe mecanismele de încredere în sine, atât pe cele interne (concepții, capacități), cât şi pe corelația cu influențele externe (rolul în cadrul grupului, cerințele față de alte persoane). Scopul acestui joc este să valorifice calitățile pozitive ale persoanelor și ale grupului, pentru a favoriza o ambianță în care toți să se simtă parte a unui întreg; afirmarea în condiții de egalitate este baza comunicării libere și a lucrului în comun.

Contact

Asociația Se Poate

Calea Șerban Vodă nr. 28

București, Sector 4

Email: contact@asociatiasepoate.ro

Tel: +40 769 836 138

Websitewww.asociatiasepoate.com