Un flashmob presupune adunarea unui grup de oameni, într-un loc public, participanții realizând o acțiune neobișnuită pentru o perioadă scurtă de timp. Este o “prezentare” pentru spectatori accidentali, cu scopul de a trezi sentimente de interes, curiozitate cu privire la un anumit subiect, o modalitate de a exprima și de a transmite un mesaj către societate, un mesaj care, poate, altfel nu ar fi ajuns la grupul țintă și/sau la publicul larg.
Flashmob-ul este, mai presus de toate, un instrument social de participare, implicare, luare de atitudine.
Scopul unui flashmob
Flashmob-ul este utilizat cel mai des ca modalitate de advocacy, atunci când se dorește evidențierea unei probleme cu care se confruntă un anumit grup de oameni sau chiar întreaga comunitate. De asemenea, se utilizează cu scopul de a milita pentru ceva sau a promova ceva.
Persoanele care participă la un flashmob îsi dezvoltă spiritul de echipă, spontaneitatea, seriozitatea, capacitățile de planificare.
Participanții la o activitate de flashmob nu oferă și nu primesc bani pentru participare, aceasta fiind o activitate voluntară. Printre motivele care îi determină pe oameni să ia parte la o astfel de activitate se numără dorința de a se simții independenți de stereotipuri de comportament, pentru a testa capacitățile proprii în efectuarea de acțiuni spontane în locuri publice, pentru a avea senzația de apartenență la o acțiune comună, de a experimenta noi senzații emoționale.
Nu s-a realizat încă o statistică vis a vis de numărul persoanelor implicate în astfel de activități, însă având în vedere popularitatea crescută a acestei metode se poate vorbi de un număr de sute de mii de oameni care au fost implicați cel putin o dată într-un flashmob. Cel mai mare flashmob înregistrat a fost realizat în New York în anul 2006 și a adunat 5000 de participanți.