Educaţia nonformală reprezintă orice activitate educaţională, intenţionată şi sistematică, desfăşurată de obicei în afara şcolii tradiţionale, al cărei conţinut este adaptat nevoilor individului şi situaţiilor speciale, în scopul maximizării învăţării şi cunoaşterii, şi al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal.
UNESCO definește educaţia nonformală ca fiind constituită din „orice activităţi educaţionale organizate şi susţinute care nu corespund exact a ceea ce numim educaţie formală. Aceasta poate fi realizată în cadrul sau în afara instituţiilor de educaţie şi se adresează persoanelor de toate vârstele. Educaţia nonformală nu urmează un sistem ierarhizat şi poate diferi ca durată, fără a implica în mod obligatoriu certificarea rezultatelor învăţării”.
Educația nonformală presupune o nouă abordare a învățării prin activități interactive, motivante, antrenante și amuzante. Avantajele sale multiple înglobează bifarea tuturor deprinderilor specifice sistemului tradițional de învățământ, cu un aport suplimentar de abilități câștigate în condițiile unei libertăți de exprimare.
Valorizarea educaţiei nonformale apare ca urmare a faptului că sistemul educaţional formal se adaptează într-un ritm prea lent la schimbările socioeconomice şi culturale ale lumii în care trăim. De aceea, sunt întrevăzute şi alte posibilităţi de a-i pregăti pe copii/ tineri/ adulţi să răspundă adecvat la schimbările societăţii. Aceste ocazii de învăţare pot proveni nu doar din învăţământul formal, ci şi din domeniul mai larg al societăţii sau din anumite sectoare ale acesteia.
Argumentarea importanţei educaţiei nonformale în contextul educaţional general al educaţiei este interesant realizată de J.Fordham. Autorul adaugă educaţiei nonformale perspectiva economică, dincolo de orice aspecte ce ţin de şcoală, ca şi instituţie. Astfel este adusă în prim-plan nevoia corelării educaţiei cu piaţa muncii şi dificultatea adaptării sistemului formal de educaţie la schimbările socioeconomice . Un rol important revine altor tipuri de învăţare, cu accent pe educaţia nonformală. Este foarte importantă implicarea directă a grupului ţintă (a celor care învaţă) în planificarea şi organizarea conţinuturilor curriculare, pe baza principiului „de jos în sus” într-un context social dat şi asupra căruia aceştia pot exercita ulterior influenţă şi pot genera schimbarea.
Principiul participativ, care stă la baza filosofiei nonformalului, trebuie înţeles ca şi o participare la propria formare (înţelegerea nevoilor şi găsirea soluţiilor adecvate de instruire în domeniile respective) şi la viaţa comunităţii / a societăţii. Dacă în cazul educaţiei formale, curriculumul este impus, în cazul educaţiei nonformale acesta ar trebui negociat de grupul de cursanţi, astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor acestora.
