1. Care sunt cele mai importante 3 competente care sunt dezvoltate prin proiecte si activitati de invatare nonformala destinate tinerilor?
Va rugam sa motivati fiecare alegere.

2. Daca ar exista o politica existenta in domeniul educatiei non-formale cu accent pe dezvoltarea competentelor transversale in vederea insertiei sustenabile si eficiente a tinerilor pe piata muncii, care credeti ca sunt cele mai importante 3 provocari pe care sa le adreseze?
Va rugam oferiti detalii despre fiecare dintre cele 3 provocari in parte.

3. Ce recomandari de politica publica ati vedea ca fiind utile pentru provocarile de mai sus?

1. Din punctul meu de vedere cele mai importante 3 competente care sunt dezvoltate prin activitati de invatare nonformala sunt :
Cooperarea și lucrul în echipă, creativitatea și ascultarea activă.
In cadrul activitatilor de educatie nonformala se pune foarte mult accent pe dezvoltarea acestor 3 competente , participantii sunt organizati sa lucreze in echipe astfel incat sa coopereze si sa impartaseasca experienta lor celorlalti, sa asculte activ opiniile celor din jur si sa gaseasca modalitati interactive de a prezenta anumite rezultate, facandu-se apel astfel la creativitate si spirit de initiativa.

2. Prima provocare face referire la lipsa recunoasterii competentelor dobandite prin educatie nonformala. De cele mai multe ori, potentialii angajatori nu iau in considerare competentele pe care tinerii le dobandesc ca urmare a implicarii acestora in diverse activitati nonformale organizate in cadrul ONG-urilor.

O alta provocare pe care o consider extrem de importanta este aceea ca sistemul educational este inchis oportunitatilor de schimbare/imbunatatire.

3. Ca si recomandari, propun implicarea unor factori din afara sistemului educational ( traineri, facilitatori, actori din mediul de business si lidership) in cadrul anumitor activitati derulate in scoli, dar si in cadrul unor discipline astfel incat programa scolara sa fie diverificata si tinerii sa fie pregatiti pentru provocarile care ii asteapta in momentul in care ies de pe bancile scolilor.

1. Competenţe sociale (de interacţiune cu ceilalţi, de comunicare, de lucru în echipă, empatie) - mulţi dintre voluntarii noştri vin la noi ca să îşi facă prieteni, să cunoască persoane noi sau, pur şi simplu, să îşi poată gestiona mai eficient timiditatea. Prin activităţile pe care le desfăşoară, în primul rând devin parte a unui colectiv şi atunci, în mod natural, este pe primul loc socializarea, emoţia momentului.
Competenţe tehnice (de utilizare a diferitelor echipamente) - în cadrul activităţilor de educaţie non-formală, sunt puşi în situaţia de a lucra cu diferite echipamente, cum ar fi xerox-ul, imprimanta, scanner-ul, GPS, binoclu şi altele asemenea. În cadru formal, ei nu au ocazia de a învăţa cum să lucreze cu ele, decât foarte rar, în cazuri izolate.
Competenţe de organizare -fie că vorbim despre organizarea propriului timp sau resurse, fie că vorbim despre organizarea unei echipe sau a unui eveniment, fiecare tânăr implicat în voluntariat/ activităţi de educaţie non-formală îşi dezvoltă aceste competenţe, pentru că face parte din eficientizarea muncii lui.

2. În primul rând, o provocare este uniformizarea sistemului de dezvoltare a acestor competenţe, pentru toţi cei implicaţi în acest proces (existenţa unor standarde clare, pentru a confirma validitatea competenţelor). Apoi, se pune problema certificării/recunoaşterii competenţelor dobândite de tineri în activităţi de educaţie non-formală, pentru o mai mare utilitate la un viitor angajator. Şi cea de-a treia provocare ar fi armonizarea educaţiei formale cu cea non-formală, pentru a fi cu adevărat complementare şi unitare, nu separate, cum par a fi în acest moment.

3. Elaborarea unei certificări naţionale, pe care să o poată accesa orice "furnizor" de educaţie non-formală şi competenţele aferente. Certificarea ar trebui să fie destul de riguroasă, pentru a evita bagatelizarea ei, dar totuşi uşor de accesat pentru orice ONG/instituţie care ar dori să îşi certifice programele de educaţie non-formală, competenţele etc. O astfel de certificare ar rezolva şi problema standardelor de calitate, dar şi recunoaşterea competenţelor, printre angajatori.

1 După părerea mea, proiectele și activitățile de învățare non formala destinate tinerilor duc, in primul rând, la dezvoltarea abilității de a comunica și de a lucra in grup.
Aceste activități încurajând tineri in a-și exprima ideile și a le confrunta cu cele ale colegilor, încercând sa se ajungă la un numitor comun.
Acest tip de activități pot mări capacitatea individului de a aplica cunoștințele teoretice și a putea găsi soluții la probleme practice.
Și, as vrea sa subliniez și cum activitățile non formale contribuie la mărirea competentelor de organizare. Munca in echipa prevede îndeplinirea mai multor sarcini care, pentru a putea fi duse la bun sfârșit, trebuie împărțite in mod eficient.

2 Cele mai importante 3 provocări pe care o asemenea politica ar trebui sa le adreseze sunt: depășirea unui mod de învățare exclusiv teoretic, integrarea și susținerea elevilor cu dizabilități psiho-fizice și investiția in aparatura necesară pentru a pune in practica un tip de învățare nonformala.

3. Politica publica pe care as vedea o ca fiind utila ar fi o campanie de integrare a elevilor cu dizabilități care ar consista in a le pune la dispoziție instrumentele de care au nevoie și un educator care sa le fie alături și sa i ajute in cursul orelor.

1. In primul rând prin educația nonformala și prin activitățile din cadrul acesteia , persoanele in cauza își pot dezvolta aptitudini de comunicare mai buna cu cei din jur de care pana a participa la aceste manifestări nu erau capabili.In al doilea rând , exista persoane care la orele obișnuite de curs din cadrul educație formale nu pricep sau nu inteleg foarte bine subiectele , de aceea poate le este mult mai ușor sa invete din activitățile extrașcolare dezvoltându-și aptitudini mai bune de înțelegere și aprofundare a materie , poate și prin folosirea de materiale specifice de care in educația formala nu beneficiază , așa cum este proiectul Rosé , proiect in cadrul căruia elevii fac pregătire gratuită la diferite materii , cu materiale de studiu ce ii ajuta sa înțeleagă mai bine materia . In al treilea rând , participanții la activitățile educației nonformale , pot invata sa utilizeze diferite aparaturi sau materiale pe care chiar nu știau sa le utilizeze.

2.Prima provocare și problema ar fi recunoașterea competentelor dobândite in cadrul educației nonformale.A doua ar fi cea a dobândirii unei diplome care sa ateste și sa susțină in fata angajatorului ca persoana in cauza , in urma unor activități , derulate in afara scolii , a acumulat niște cunoștințe folositoare. Cea de a treia problema este contopirea cunoștințelor dobândite in urma educație formale și a celei nonformale.
3 Propunerea mea ar fi ca educația nonformala sa fie introdusă in cât mai multe scoli , sa se practice cât mai mult și apoi sa fie contopita cu educația formala , creând o armonie și un zid de cunoștințe bine pus la punct.Iar mai apoi aceste activități sa fie recunoscute și apreciate prin certificări doveditoare și susținătoare a ceea ce elevul sau studentul a învățat in cadrul acestora.

Proiectele, dar si activitatile de invatare nonformala sunt cai directe pentru dezvoltarea armonioasa a tinerilor, cat si pentru intergarea lor in societate. In principal, sunt dezvoltate aptitudinile de cooperare, lucru in echipa, impartirea eficienta a sarcinilor si asumarea responsabilitatilor. De altfel, proiectele au o parte pragmatica pronuntata, astfel ca tinerii pot deprinde diverse competente din domenii vaste.
Un bun exxemplu este competenta de gestionare a resurselor, fie acestea materiale, umane sau de timp.

O prima provocare este lipsa competentelor practice, adica lipsa unui sistem educational care sa pregateasca tinerii pentru piata de munca propriu-zisa, lipseste aplicabilitatea cunostiintelor pentru ca aceastea sa fie, cu adevarat, insusite si fructificate.
O alta provocare este lipsa informatiei propriu-zise cu privire la oportunitatile existente pe piata muncii. Tinerii nu sunt constienti de toate posibilele alegeri, astfel ca se limiteaza singuri, in cele mai multe cazuri.
O alta provocare este lipsa experientei in materie de construirea unui CV, de strucutrarea eficienta a unui interviu, de depasirea concurentei si lucrul in echipa, de depasirea propriilor puncte slabe.

Din punctul meu de vedere, este vital ca activitatile desfasurate, in mare pare, de ONG-uri sa fie raspandite in scoli pentru ca accesul elevilor sa fie facilitat. Ar fi utila crearea unui workshop, un curs in care sa se poata discuta si aborda astfel de subiecte extrem de utile si necesare pentru viitoarele generatii. De altfel, este important ca aceste proiecte sa fie recunoscute la nivel national si international si sa se tina cont de ele.