1. Prin aceste proiecte, persoanele participante își pot dezvoltata abilitatea de a lucra în echipa, pot învăța să coopereze mai bine. De asemenea, aceștia pot învăță să comunice și să relaționeze mai bine cu persoane necunoscute. Mai mult, aceștia pot aplica teoria învățată în cadrul orelor de la școală sau liceu prin intermediul unor astfel de proiecte sau activități.

2.Cred că cea mai dificilă provocare ar fi descoperirea abilităților fiecăruia și de a afla ce i-ar plăcea fiecărui individ să facă. O altă provocare se referă la lispa aplicării teoriei învățată în școală, a unei părți practice și cea de a treia se referă la discrepanța dintre cerințele angajatorilor și așteptările și dorințele persoanelor care sunt pe cale să se angajeze.

3.Pentru prima provocare cred că aminte ore de consiliere profesională în cadrul liceului ar ajuta, pentru cea de a doua, consider că încurajarea activităților extra-școlare sau a voluntariatelor ar aduce îmbunătățiri, iar în cazul celei de a treia, sunt de părere că o mai mare deschidere din partea angajatorilor în ceea ce privește internship-urile ar diminua aceste discrepanțe.

1. După părerea mea, cele mai importante ablități care pot fi dezvoltate prin educație non-formală sunt: creativitatea, adaptabilitatea și lucrul în echipă. În primul rând, educația nonformală stimulează creativitatea participanților la astfel de cursuri, prin diferite provocări și reusește să motiveze participanții să vină cu tot soiul de idei pentru a realiza scopul cursului, lasând la o parte cărțile cu teorie.
În al doilea rând, educația nonformală impulsionează tinerii să se adapteze. Adaptabilitatea este un „skill” din ce în ce mai necesar în ziua de astăzi, atunci când suntem puși în fața unor situații dificile și suntem nevoiți să fim cât mai flexibili, datorită acestui fapt cred că prin educație non formală se dezvoltă adaptabilitatea participanților prin prisma varietății.
Nu în ultimul rând, lucrul în echipă, care pentru unii poate însemna un calvar, este stimulat de activitățile de educație nonformală, care în mare parte se bazează pe activități în grup și pune accent pe abilitățile fiecăruia dar în formarea unui tot unitar, altfel decât evidențierea unei persoane anume.

2. Una dintre cele mai mari provocări este aceea de a transpune în practică lucrurile învățate în școală/facultate. Discrepanța este atât de mare în ceea ce privește raportul teorie-practică în sistemul de învățâmânt la momentul de față, astfel încăt, de cele mai multe ori, suntem nevoiți să privim cu tinerii absolvenți se angajează de cele mai multe ori în domenii cu totul altele decât cele pentru care s-au pregatit. De aici rezultă și cea de-a doua provocare, și anume alegerea unei potențiale cariere de către un elev, pe baza abilităților sale. Cursurile de acest gen sunt destul de rare în școlile din România, fapt ce influențează negativ inserția pe piața muncii.
A treia provocare ar fi lipsa interesului marii majorități pentru acest tip de educație, din cauza, uneori, a unor mentalități învechite, iar alte ori a unei viziuni obtuze asupra viitorului unui elev și integrarea lui în societate.

3. O propunere de policită publică ar fi includerea în școli a educației non-formale, dar la un nivel mult mai amplu decât este acum în așa-zisa „Școala Altfel”, care este doar vârful iceberg-ului pe care îl reprezintă educația nonformală. De asemenea, renunțarea la o parte din teoria predată în școli și plasarea unui accent mai mare pe dezvoltarea de abilități practice și personale ale elevilor.